BLOG

Vise cu tenta de visuri - Parte din Jurnal

Am titlul asta de ceva timp, dar n-am scris nimic. Pur si simplu zacea in notite fara sa aiba vreun sens anume.
Trebuia sa mai trec prin cateva lucruri pentru punere in evidenta, sa il valorific cumva. Cateva trairi, cateva amintiri, cateva detalii, asa ii pot da un sens.

Uh, e minunat sa visezi - sa ai vise in care parca esti un om complet.

Incerc sa dau viata iluziei. Cum sa-mi fac raul de a pierde visul, cum sa traiesc in ce nu mi-am dorit niciodata.- In standard.
Firul fin si subtire dintre ratiune si dorinta reala simt ca se poate rupe in orice moment. “ Calatoria asta e un balamuc “ cum ar spune cei de la Byron :) pot spune ca m-am ratacit cu adevarat

Reiau, dar pot spune ca retraiesc momente si bagajul pe care il car, greutatea transmisa - sau linistea.
Sunt concentrata doar pe visuri care n-au o baza. Daca imi doresc ceva pentru mine din viitor este - Mereu sa Visez. Stiu cat de rau imi face, stiu efectele care se produc... Totusi, pentru mine reprezinta o calitate.
Oamenii care urmeaza tot drumul stabil vor uita de fericire. Probabil gresesc spunand acest lucru. e doar o simpla afirmatie care mi-a dat de gandit in ultimul timp.
Imi este greu sa definesc/caracterizez conceptul de “ fericire “. Pot spune ceva concret - fericirea aduce teama intr-o masura care te pierde. 
Fericire - Visuri - ma sufoc cu fiecare lucru caruia vreau sa ii dau ratiune.
Nu-mi place ratiunea.
Incerc sa fiu rationala? - vreau sa par, dar nu sunt, n-o sa fiu.
Cat de stabila vreau sa apar, stiu ca e doar o aparenta. Nu-mi doresc asta, nu-mi doresc stabilitatea dupa care toti tanjesc. Vreau sa fiu mereu cuprinsa de tot ce inseamna coplesire emotionala fara ratiune. Iubesc sa simt totul mai complicat pe cat este de fapt. Imi place sa realizez totul intr-o masura care ma poate ajuta.

Apreciez. Contemplez. Uit sa meditez. Dar e normal. :) sunt prea concentrata pe lucrurile minore momentan… asa ca, trebuie sa-mi acord timp uneori ( dar nu sa abuzez, cum fac de altfel)
N-am mai intrat la cursuri din cauza lipsei timpului. Ultimul program pe care l-am avut si care m-a ajutat, a fost unul pentru adolescentii “panicati “, anxiosi.. asa ca noi toti.
Sa povestesc putin: o studenta la psihologie s-a gandit sa faca in fiecare duminica timp de o ora cateva activitati care ne pot ajuta sa ne conectam cu noi. In care sa discutam lucruri care ne afecteaza sau care ne fac fericiti. Invatam sa impartasim totul, dar si sa intram intr-o legatura. Programul m-a ajutat. Mi-a placut sa discut.. si eu asa “shy” cum ma descrie lumea, am adorat sa intru si eu in anumite subiecte. Ma simteam “safe” - cand oamenii sunt naturali si vulnerabili. ( Asta transmite bunatate si respect.. spun din perspectiva mea )
Oricum, am stat putin sa analizez persoanele care discutau. Empatizam cu ele, sau puneam in balanta viata mea si ce as putea face… chiar eram “ hmm, oare de ce tipu’ asta gandeste asa..isi doreste Perfectiune in tot…nu se iarta niciodata..”
Oricat imi place mie sa petrec timp in bula mea de neatins si sa nu dau ochii cu societatea :) - am realizat si necesitatea de comunicare cu oameni complet straini mie, doar sa vad necunoscutul din spate. Te ajuta. Te ajuta enorm. Cu toate acestea, singurul mod care ma face sa ma exprim cu mai multa usurinta este cand scriu... Datorita cursului pot spune ca a fost un factor benefic si in modul meu de a ma exprima.

Daca tot am adus in subiect modul de a scrie ca si modalitate de a ma exprima.. trebuie sa mai impartasesc cateva lucruri...
N-am mai scris mult, n-am mai fost conectata atat de mult cu mine pe aceasta tema. Daca imi placea inainte sa scriu fiecare gand, sa fac o poza sa-mi reamintesc un lucru cat de marunt… Acum mi se pare obositor.
E obositor, pentru ca acum incerc sa fiu mai prezenta eu cu mine, sa nu analizez momente “ basic “. Poate am devenit lazy cand vine vorba de o pasiune. Acum 7 luni era hobby-ul meu favorit sa-mi bag castile in urechi...apoi scriam tot. Tot ce simteam. Acum de ce n-am mai facut asta atat de des?
Trebuie sa recunosc - ma simt presata de timp. Oricat mi-as dori sa pun o piesa din playlist, sa scriu ceva meaningful pentru mine.. imi este destul de greu.

   .  Am aspiratii fara sa ma orientez  .
Este un lucru bun?
N-am un punct de start pentru ca nu mi-l dau. Pana la urma sunt doar eu cu mine.
Palavragesc, ma plang aici ca e totul greu. E greu. Ma simt neputincioasa uneori.. Dar cine nu se simte?
Sunt in momentul cand spun “ nu stiu ce sa fac “
Cum imi creez realitatea?! Uit sa ma regasesc. Uit sa ma recunosc. Uit sa fiu eu. Mereu punand alte viziuni peste, lasandu-ma fara discernamant.
Scriu… imi place sa fac asta..dar unde ajung fara evolutie? Unde ajung daca uit sa scriu? Unde ajung daca nimic nu-mi da un impuls? poate doar sunt prea constienta de inconstienta :) e putin complex

Meditez asupra faptului ca sunt intr-o continua evolutie catre schimbare, iar in acest moment totul este mai rapid.

( trebuie sa recunosc..- acum ma exprim punand totul intr-un “carnetel”, pun direct cuvintele pe o foaie. E ceva mult mai intim.. Rolul fiind de impartasire a emotiilor. E complicat sa spun verbal… iar sentimentul ca cineva citeste si vede cum ai apasat cu creionul pe fiecare litera… e mult mai profund )

Sunt trairi pe care le scriu cat de subtil pot.
In special ganduri.
In special amintiri.
In principal temeri create de visuri.
A fost o ceata in care voiam sa ma inabusesc, sa nu ma pot observa, pentru ca nimic nu era real. E ceva egoist cu care ma confrunt. Realitatea pe care o pun pe un piedestal. Realitate compusa din vise. Vise care ne scapa de realitate, care ne provoaca frici si dorinte, care ne ajuta sa uitam... ne ajuta sa speram... Speram sa transformam visele, sa le schimbam in orice moment.

Acum ceva timp evidentiam cum nu imi dau dreptate in nimic. Evidentiam lipsa de cunoastere…
- Ma conturam pe mine de fapt -

am fost fara focus, dar mi-am dat seama ca e perfect

- ... in timp ce editam articolul acesta am recitit ce am scris pana acum pe blog. Intr-adevar, n-am iesit din zona mea de confort cu nimic anume, sunt inca pe aceeasi linie... dar ma gandesc cum o sa privesc totul peste ceva timp, cat de mult o sa ma " conturez " datorita viselor :)