BLOG

Claritate in Ceata - Parte din Jurnal

Ce as mai putea scrie daca inca nu simt ca trec de o etapa in care ma complac de ceva timp?
Am tot scris, nu la fel cum o faceam inainte..
Incepand sa fac o referire asupra astrologiei si relatia mea cu aceasta - recunosc ca nu am mai luat totul atat de in serios, n-am mai fost atat de devotata si plina de pasiune, dar inca exista… imi confirm cand incep sa vorbesc de nicaieri fara oprire despre inside-urile ei si cat de dark si uimitoare poate sa fie.
Nu stiu de unde sa incep din nou, simt ca am pierdut mult in timpul asta in care eu am fost ancorata in realitatea mai putin palpitanta.
Astrologia pentru mine era o cale de a evada, o stiinta cu mult mister si istorie. Declanseaza pura curiozitatea de a afla cat mai mult despre un necunoscut, totul incert. Imi place incertitudinea datorita punerii multor intrebari, curiozitatii de a afla ceva ce nu a descoperit altcineva… Aceasta trasatura nu e doar asupra unui subiect, ci si asupra oamenilor.
JulyCancer s-a transformat mai mult in jurnalul meu. E o creatie, este arta. Abia astept sa ii acord timpul necesar sa studiez cat mai mult posibil.

Am incetat sa vorbesc despre visurile mele, ma sfiesc daca cineva ma intreaba. Pentru mine am esuat in aceasta privinta.
Stiu ca eram ca un copil care voia sa cunoasca cat mai mult, care isi dorea sa se straduiasca pentru a face ceva, poate ceva neconventional.. ceva diferit si pentru mine. Dorinta neincetata de a ma descoperii pe mine.
Acum sa vorbesc despre lucruri de baza care nu reprezinta ceva cu adevarat pentru mine…ma lasa rece.
Vreau sa descopar, vreau sa cunosc, vreau sa fiu eu. Ce credeam ca o sa fiu eu. Cateodata ma intreb daca totul a fost din nou o iluzie de-a mea care ma scapa de realitate. Ziceam ca noi ne construim realitatea - totul e datorita noua.. si chiar asa este.
Scriu aici si nu ma mai feresc sa spun ceva concret despre mine, despre etapele astea, despre transformari.

- Ma desprind usor de ceea ce credeam ca e important. Prinzandu-ma de ce n-am crezut vreodata ca e prioritar, devenind apoi idealul meu.
Ma simt involuntara in propria viata uneori. Ma scurg printre ganduri intrebandu-ma ce e important.
Nimic din mine nu spune ca sunt eu.

Imi place sa-mi amintesc prin ce stari am trecut, prin confuziile create doar de mine, care m-au lasat sa respir cat de putin. Era sufocant..
• Imi place starea de anxietate, imi dezvolta celelalte simturi.
• Imi place stare de nesiguranta, pentru ca nu stiam unde ma va duce.. Si totul duce spre a fi mai constienta de mine.

Vin cu o intrebare pe care mi-o pun mereu: M-am descoperit? Niciodata
Oare ma poate descoperii altcineva? Foarte posibil, dar nu as accepta asta.
Mi-am asumat o situatie pe care am creat-o intr-un mod negandit. Pot recunoaste, un lucru cat se poate de nesimnificativ m-a facut sa caut in toata interiorizarea mea si sa sap cat de adanc posibil. Am sapat inconstient.
Minte, suflet, trup - absolut.
Totul s-a schimbat. Stiu ca m-am schimbat. (asta vreau sa cred)
M-am schimbat in ce voiam sa fiu, cum ma simteam confortabil, dar intr-un mod impacientat. Perfect pot spune. Dar uitand din nou de mine.
E o claritate in ceata.

Am prezentat frici, am aratat un adevar pe care eu nu l-am vazut.
Am lasat sa curga.
Mi-a fost frica de tot. Inca imi e. Ma simt imatura din acest punct de vedere. Ca prezint cuiva toate fricile cat se poate de pueril, lasand totul sa iasa la iveala. Nu regret asta. Imi este din nou frica de ce se poate intampla lasand totul sa se descopere. Daca las totul sa se descopere… o sa mai fiu privita la fel?
…O sa fiu judecata? O sa fiu perceputa gresit? poate prezint din nou prea multa slabiciune care se va intoarce intr-un mod neasteptat.
Efectul cel mai benefic este ca am trecut prin sentimente atat de puternice in ultima vreme..incat nu am simtit nevoia sa le mai justific cumva cum o faceam pana acum.

…stiind ca totul e fragil… mult prea fragil.
Mi-a placut sa ating parti fragile ale subconstientului meu, simtind mereu ca asa traiesc cu adevarat. Am ajuns la punctele cu adevarat slabe pe care le am, nestiind ce se intampla, dar mi-a placut… m-a facut sa ma simt eu, nestiind cine sunt.
Am prezentat ceva ce e putin spus “vulnerabilitate”, n-as avea un sinonim bun pentru asta.

Disperarea de a fi totul bine mereu, totul bine mereu cu mine, dar poate si cu ceilalti.. stiind ca totul ma patrunde in diverse moduri.
De ce dorinta de Perfectiune? nu stiu.
Dorinta de a nu fii o ratata in propria viata sau in viata cuiva…poate si asta.
Cateodata ma gandesc ca n-as putea sa injosesc pe nimeni cum o fac asupra mea, constiinta si moralitatea nu mi-ar da pace niciodata facand asta. Dar constienta sau inconstienta mea se lasa ghidata, facand totul un mecanism impotriva mea. Poate tot lucrul asta cu mine pe care il puneam pe un piedestal a fost un esec. N-am invatat nimic. N-a fost nimic. Sa incerc din nou acelasi proces intens? Are rost?
Daca din nou cad in ganduri distructive, fara sa apreciez ce sunt de fapt, cat de mult ma straduiesc..? cat de mult reprezint?
E haotic. E pe incertitudine perioada asta, asta e drept.
Destainuiesc ceva aici din caracterul meu toxic si este ca Ma pedepsesc singura. Aduc la suprafata doar lucrurile mai putin placute pentru mine, judecand totul.
Mereu m-am vazut asa, evidentiind in momentele mai complicate.
Da, am uitat sa ma apreciez. Da, uit mereu... Pot spune ca m-am obisnuit, dar incercarea de dezobisnuire nu prea a dat rezultate.
Incerc sa intaresc totul gandind logic asupra viitorului.

• Teama ca-mi neglijez sufletul si-mi venerez atitudinea. •
Incercarea nesfarsita sa ma privesc dintr-o alta perspectiva.

- Ma simt ca un copil care invata sa faca primii pasi mereu. Ingrijorandu-ma ca o sa ma ranesc, uitand ca pot invata. -

Unele lucrurile nu au un rol de a schimba mare parte fixurile pe care le ai. Iti e greu sa scoti din rutina gandurile. Mereu o sa te lege ceva. Intr-adevar, sunt metode prin care poti evada in orice moment, dar asta nu duce catre evolutia ta. 

Pot scrie despre asta zilnic, dar incerc sa inchei aici. Stiu ca toata treaba scrisa aici e putin ambigua…nici nu voiam sa fie altfel :) am reluat tot

Ajung din nou sa citez ceva de acum mult timp “ caut determinarea in oameni, pentru ca nu o gasesc in mine “

In toate aceste articole povestesc parti din esenta existentei umane...destul de complicata 
Sunt oameni care fug de ei, dar si eu fug de mine.