BLOG

Cautare in Delir - Parte din Jurnal 

"Cautare in Delir"
Titlul a venit intr-un mod atat de random posibil… Recitesc ce scriu in notite. Melancolia ma ia. Retraiesc cu o intensitate mult mai mica momentele cand scriam, imi aduc aminte ce mod de gandire aveam p-atunci si ce as schimba in prezent.
Imi place sa visez la fiecare posibilitatea pe care puteam s-o am daca actionam diferit. Nu pot schimba nimic, evident… dar gandul te macina.
E un mod subtil de autodistrugere? E foarte posibil :)

Cum am mai spus :) Cred ca o sa incerc pentru cei care-mi citesc articolele, sa vada putin din universul meu (fiecare are propriul sau univers). “Lumea mea imaginara”

Cautarea? Catre ce?
Se spune ca noi am venit aici cu un scop anume. De ce existam? Doar pentru a duce la bun sfarsit treburile cotidiene?
E firesc sa ne punem intrebari asupra scopului nostru. E firesc sa ne pierdem pe noi in tot acest proces… altii trag de timp, din temerea de a se infrunta cu realitatea, altii au aspiratii si investesc in ele.. dar cert e, ca toti cadem in criza existentiala mai devreme sau mai tarziu.
Parca nu are un sfarsit, sau cel putin asta te face sa crezi. Ca e cel mai simplu sa te minti singur. Infinitul de posibilitati si doar cateva le putem aduce in realitatea noastra, celelalte se pierd… din pacate unele ne afecteaza.

Cautarea e importanta si benefica. E o parte din transformare - ne defineste. Partea de delir ne face sa ne pierdem, depinde cum ne selectam fiecare lucru din viata noastra.
Pana la urma, stabilitatea fata de sine chiar e un lucru important. Am ignorat asta mult timp, poate inca o fac.
Personal, sunt mereu intr-o cautare. Descoperirea de sine a fost inceputul, realizand ca nu ma pot descoperi de una singura…nu pot de la o varsta atat de frageda. Ma multumesc doar ca am inceput cu asta. E un parcurs, imi e greu. Daca era totul simplu, unde mai era transformarea si definirea?
Primul pas a fost completat. Urmatorul?
Sa presupunem ca m-am pierdut. Mi-am pierdut speranta. Ceva sau cineva a disparut, gandurile apar. Conexiunile dispar. Sinele tau dispare. Daca n-ai probleme, oricum ceva o sa-ti spuna ca exista (ti le creezi singur). Pacea e inexistenta in orice situatie.
De ce sa vorbesc doar despre energie pozitiva, alinierea planetelor si cum trebuie mereu sa fim happy si cu bunatate “hahah positive energy only =)”. As spune ca e putina ipocrizie din partea mea, atata timp cat eu n-am mers pe calea asta de positivity.
Da, chiar te indemn - ai frustrari, regrete, alte probleme cu tine, cautarea despre care vorbesc — trebuie sa te confrunti cu fiecare aspect, cel mai mic detaliu, chiar si ce ti se pare irelevant. Intra in cele mai mari temeri. Treci prin toata confuzia - in principal confruntarea cu cea mai rea versiune a ta… sa spunem in termenii astia spirituali din afara “shadow work” .
Eu am lucrat cu asta inainte sa stiu si semnificatia, cand nu aveam habar de toate conexiunile astea cu subconstientul.
Gandirea pozitiva este ceva ideal, evident, trebuie sa fie un echilibru in tot.
Imi amintesc de acum ceva timp, ca nu eram de acord pe gandirea stagnanta, care se complace, cautarea fiind aproape inexistenta din cauza lipsei de speranta. Ce pot spune... asta e modul toxic de gandire pe care l-am intalnit si la mine, din cauza asta m-am urat, “eu nu sunt asa” (asta era mereu in mintea mea). Intrucat ceva s-a manifestat intr-un altfel de mod ( pentru mine neintalnit ) am ajuns acolo… unde imi era teama.
Acum ma refac. Trebuie.
Sunt in stadiul in care stabilitatea trebuie sa fie prioritara. Am nevoie sa vindec totul si sa-mi creez realitatea. Visurile mele imprastiate, dar care stiu ca la atingerea lor imi aduc satisfactie.
Vreau sa creez, sa impartasesc ce invat, ce realizez, conceptiile, haosul…totul.
Gandirea cu tenta toxica tot o sa existe, dar nu doar pentru mine… sunt sigura ca pentru fiecare din noi. Daca suntem mereu in armonie - ajungem si la monotonie. Asa ca, rostul transformarii unde ramane?
Se poate observa ca nu sunt un guru al psihologiei si al spiritualitati. Sunt fragmente scrise cu mult timp in urma, dar si din prezent.
In ultimul timp este resimtita presiunea din toate partile. In special ca am ajuns la o varsta si independenta joaca un rol important pentru mine.
Sunt o tipa super individualista, mereu m-am afirmat prin modul de gandire. Pe parcurs am realizat mai mult asupra conceptului de cautare neincetata.

De ce am pus asa un titlu cu o conotatia cumva metaforica… n-am un raspuns cert. Am vrut sa dea un aer poetic si artistic - probabil.
Sa accentuez cautarea cu tenta de “nevroza” :)
In principal suntem in cautarea fericirii absolute. Nu stim ce e.

Exagerez enorm uneori…Regret ca reactionez inconstient, ca incep sa ma exteriorizez in acest mod. Lumea asta a mea imaginara, care imi da uneori mari sperante… ma face si sa vad cea mai rea versiune a mea.
In principiu, asta am evidentiat si in celelalte articole.
De cele mai multe ori simt cum toata forta si creativitatea se scurg din mine, parca nu a existat niciodata.
Imi doresc sa ma descriu si sa exprim intr-un mod diferit, dar usor de inteles.
Cateodata vocea ma lasa, se simte tremurul, anxietatea, inocenta, dar si lipsa de putere. Nu imi pot lua apararea. Sunt oameni care ma fac sa ma simt slaba, sa nu recunosc, altii care ma fac sa fiu poate cu adevarat Eu ( totusi, sustin ca nu ma cunosc atat de mult ). Fiecare din noi ne recunoastem, ne autocunoastem prin persoanele de care ne inconjuram, comunicarea, legatura, chiar vibratia care se creeaza. Daca este sa ma descriu...recunosc... nu stiu.. n-as fi sincera cu mine.. poate e imposibil sa fim descrisi…
Suntem intr-o bula, in care catalogarea este o normalitate, societatea este atat de toxica, amplificam totul zilnic.

• Cautarea inceteaza… •
Mi-a fost atat de teama de obsesie incat am ajuns chiar sa ma inec in ea. Majoritatea suntem asa. Cand nu ne atingem scopul ajungem sa ne  autodistrugem prin ganduri neincetatate, facandu-ne fiecare scenariu posibil si imposibil.
M-am complacut in stari care stiam ca ma afecteaza, probabil obisnuinta m-a facut sa ajung in stadiul ala.
Pana toate simturile astea, care imi transmiteau neputinta s-au estompat. E drept… - timpul vindeca. uiti. inca exista. esti constient. -
E o pelicula subtire si totul se poate transforma la fel, mai rau, in cel mai bun caz -ajungi “numb”.
  - Observ obsesia, o analizez -
  - Observ neputinta si ma afund in ea -
  - Observ determinarea catre schimbare si mi-e greu. nu imposibil -
Recunosc ca nici eu nu mai stiu ce scriu aici.
Cum am spus – Parte din Jurnal.
Vorbeam cu cineva despre articolele -jurnal. Si-mi spune “pune ce ai tu in notite, sa-si dea omul singur seama ce vrei sa transmiti”.
Nu stiu exact ce transmit, dar cred ca cineva se poate ragasi prin cateva randuri.

Cautam…ne ratacim. E totul bine.