BLOG

Armonia Haosului - Parte din Jurnal

In prima parte m-am referit la mine, sinele meu ( in articolul Haosul Armonios ). N-a fost despre o situatie anume, nici acum nu e. E un concept pe care vreau sa-l dezvolt.
Cum prin haos se naste armonie si din armonie se poate transforma haosul. Cum acesta antiteza naste o dilema absolut minunata. Cu ce asociez profunzimea haosului? Dar Armonia? Sunt niste termeni grei?
Renastem din tot! (asta vad eu)
Asta vad prin haos - o renastere prin armonie.
E mult mai complicat cand ma gandesc, ca din armonie se poate schimba intru totul a ceva ireversibil, ceva neplacut. Acest titlu, acest concept ma defineste. Stiu asta. Asa poate creez fara a avea intentia.

In prima parte scriu despre slabiciuni, cum imi e teama sa le arat, asa ca prezint totul printr-o modalitate artistica. Incerc sa ma exteriorizez mai mult decat as putea sa verbalizez. Dar momentul in care mintea are un moment de cadere, cand nu stiu ce reactie trebuie sa am, este cand teama mea cea mai mare o prezint. Sa spun cum se simte? E un moment greu, presarat cu niste liniste, dupa cu niste lacrimi, dupa te pierzi, constientizarea dispare. Ce m-a ( sau te-a facut) sa faci lucrul asta? Sa prezinti vulnerabilitatea pura, poate la cel mai inalt nivel?! N-am idee… e complicat. Poate totul este in mare legatura cu conexiunea. Apoi, dupa acest moment, cand nu te recunosti. Cred ca apar intrebarile si in creier isi face prezenta gandurile distructive. Nu exista siguranta cand prezinti partea vulnerabila. Asa te cunosti pe tine mai mult. Stiu ca e riscant sa faci pasul asta, sa lasi chiar parti necunoscute sa iasa la iveala. Eliberarea pe care o s-o simti ulterior, e un sentiment mult mai diferit decat cele de care poate esti obisnuit in mod normal.
Oricum, vreau sa spun ceva concret - Este intr-adevar un moment de transformare. Cand esti ca un copil. Totul e pur. Apare un moment de schimbare si in perspectiva.
Oare e datorita increderii pe care o simti?
Nu stiu ce as putea spune… nu cred ca e vorba de incredere. E clipa in care empatizarea se duce poate la cel mai inalt nivel, poate chiar intr-un mod spiritual… Un lucru e cert ( cred ca de aici se manifesta frica ) ca acele momente, lucruri spuse, nu le poti uita, nu poti retrage nimic, orice s-ar intampla…
Increderea nu exista. -  Este un risc asumat.

Cuprind totul intr-o poveste, intr-o amintire pe care nu o pot uita. Nu-mi doresc sa uit nimic.
Dupa o perioada in care trecutul mi se arata mereu, in care viitorul aparea de nicaieri ca un fior de anxietate si teama de a esua. Simt senzatia prezentului. Incerc sa apreciez momente...
Spun “ Incerc “ pentru ca e greu. Imi e greu sa apreciez fara sa fie momentul de teama.
Din complexitatea imensa pe care incerc s-o descifrez… trebuia doar sa vad momentul simplu, doar sa ma bucur. Atata tot.

Cred ca imi pot multumi din nou. Ca am lasat aceasta latura sa iasa la iveala. Fiind in niste sentimente oscilante, dar avand curajul sa prezint ceva care nu era clar nici pentru mine. Sunt cu adevarat lucida? Iluzia ia parte din viata mea… dar acum e transformativ. Oare este e trecere? O alta etapa cu mine?
Raspunsul mi-l dau si singura printr-o alta intrebare : Cum e sa privesc o alta versiune a mea?

In toata perioada asta de autoevaluare, autoanaliza, absolut tot ce tine de mine… pot spune ca au ajuns la un alt nivel de constientizare.
Primul an in care am inceput sa simt o schimbare , probabil perioada de maturizare ( sa spunem autoizolarea benefica). 2020, cand am avut timp de pasiuni, de descoperire, in principal de mine.
Imi place sa ma indentific cumva, evit unele lucruri, dar totusi ajung sa ma confrunt cu sinele meu. Perioada cand stai singur cu tine, intr-adevar, te poate duce intr-un loc oribil. Dar dezvolta in asa fel incat sa fie o lumina in care poti cauta un mic adevar. Ceva despre tine.
O caracteristica ascunsa. O pasiune care nu s-a facut remarcata. Incercand mereu sa vezi o particica care te poate transforma.
Transformarea nu trebuie sa fie evidenta - nu e pentru ceilalti. E indeajuns sa fie doar pentru tine si atat.
Cum spuneam - deschide o poarta care iti provoaca o anumita teama… sau nici nu trebuie sa o deschizi, doar studiaza.
Studiaza totul.
Daca 2020 a fost anul in care am simtit ca ma cunosc pe mine, ca sanatatea mentala devine o prioritate, ca imi analizez insecuritatile ( care inca sunt prezente, dar mereu studiate, incercand din greu sa trec peste unele).
Anul 2021 pot asocia cu pasarea Phoenix sau hai sa asociez cu o planeta din astrologie, planeta transformarii - Pluto. Facand o paralela cu astrologia. Daca inceputul anului mi s-a parut un Haos total, o influenta cumva Neptuniana, insemnand un miraj, irealitatea mea… sfarsitul anului a fost Pluto, intensitate, emotie si renastere. Parca asa a fost toata aceasta perioada.
Imi mai pun uneori intrebarea. - Sunt constienta de situatie?

Imi place singuratatea, pentru ca observ totul intr-un mod complet diferit. Din aceasta cauza mereu imi acord timpul meu. Acesta e motivul pentru care scriu in acest moment.
Nu-mi place superficialitatea, dar nu negam ca uneori e chiar necesara.
Imi place sa ma conectez cu oamenii, sa vad partile sensibile, analizand aspectele umane. Ceva cu un caracter Lunar pot spune.
Cu toate acestea, natura umana e de neexplicat. Am incercat sa explorez in tot acest timp. Dar am fost doar eu cu mine. Conectandu-ma cu subconstientul meu. A fost dureros. Dar cu folos in cele din urma. - Sentimentul ca incep sa ma pierd, parca gandul distrugea usor fiecare lucru pe care il consideram “stabil” la mine. Increderea scadea, apoi aparea. Nopti in care nu putea sa ma odihnesc, pentru ca eram intr-o continua cautare..dar nici eu nu stiam ce se intampla. De ce era totul asa? Am inceput sa scriu, cred ca explic mai detaliat in articolele “parte din Jurnal”.

Prezentul meu… nu stiu daca il pot descrie.
E de-a dreptul…Uimitor si coplesitor ce mi se intampla. Cum sa nu mai traiesti in trecut sau in viitor? Nu stiu cum pot supravietui fara gandurile neincetate care sa puna la indoiala viata mea din prezent. Dar am putut in timpul asta sa inchid si ochii.
Termin cu aceeasi fraza din “ Regretam pentru viitor “ : “Totul e bine”

“E minunat.” :)

sa tot fim intr-o energie haosata